Închide Close

Humanitas Junior

Hendrik Willem van Loon, Istoria omenirii

Ediție actualizată și introducere de Robert Sullivan Traducere de Cornelia Dumitru

Istoria omenirii. O istorie multimilenară depănată de un mare povestitor. O istorie care poate fi parcursă cu sufletul la gură, într-o săptămână, sau pe îndelete, într-o vacanţă. Iar atunci când închidem cartea rãmânem adânciți în gânduri, pentru că, dincolo de fapte, povestitorul ne pune în față marile întrebări despre lume și om. Ediţia aceasta, adusă la zi, porneşte din zorii timpurilor şi ajunge până la dezvoltarea reţelelor de socializare (Facebook şi Twitter), vorbind despre evenimentele și personalitățile fără de care întreaga istorie a civilizaţiei ar fi fost alta.

 

Despre Hendrik Willem van Loon

HENDRIK WILLEM VAN LOON (1882–1944) s-a născut la Rotterdam. În anul 1902 pleacă în Statele Unite pentru a studia la Cornell University. Îşi obţine doctoratul la Universitatea din München, în 1911, cu o teză intitulată The Fall of the Dutch Republic (Căderea Republicii Olandeze), care va deveni, în 1913, prima sa carte publicată. Este corespondent al agenţiei Associated Press în Rusia, în timpul revoluţiei din 1905, iar apoi în Belgia în anul 1914, la începutul Primului Război Mondial. Se întoarce în Statele Unite; conferenţiază la Cornell University, iar în 1919 devine cetăţean american. În 1940 îl sprijină pe Franklin D. Roosevelt în campania electorală şi îi îndeamnă pe americani să se împotrivească totalitarismului după ce, cu doi ani înainte, denunţase nazismul într-un volum care a avut ecou în epocă. Este unul dintre cei mai importanţi autori de istorie pentru copii şi adolescenţi; a publicat zeci de volume, pe care le-a şi ilustrat. Cea mai cunoscută carte a sa este, fără îndoială, Istoria omenirii, apărută pentru prima dată în 1921 şi actualizată ulterior de autor, apoi de fiul său şi de alţi istorici. A fost, în 1922, prima operă distinsă cu Newbery Medal, prestigios premiu nord-american destinat literaturii pentru copii.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Istoria omenirii
  • An apariție: 2017
  • Ediție: I
  • Pagini: 704
  • Format: 15x22,5 cm
  • ISBN: 978-973-50-5664-3
  • Colecție: Humanitas Junior
  • Domeniu: 10–12 ani, cărți pentru copii și adolescenţi, istorie
  • Autor: Hendrik Willem van Loon
  • Traducere: Cornelia Dumitru

Noi apariții

Author Spotlight

Lucy Hawking

pagina autorului

LUCY HAWKING este scriitoare şi încearcă, cu ajutorul poveştilor, să le treazească cititorilor ei interesul pentru ştiinţă. Împreună cu tatăl ei, Stephen Hawking, a creat seria George care este bestseller internaţional, fiind tradusă în peste 40 de limbi.

Evenimente

Humanitas Junior pe Social Media

contact