Închide Close

Humanitas Junior

Ștefan Liiceanu (ed.), Tigrul nerecunoscător

Povești asiatice alese și traduse de Ștefan Liiceanu

Din categoriile 6+ ani, povești/mitologie

În colecția Humanitas Junior

Ilustrații de Ana Alfianu

 

„Cum se poate ca atât de puţine cuvinte să spună atât de mult? Toate aceste pagini minunate m-au făcut fericit la gândul că, traducându-le, pot să le pun și la îndemâna altora.“ — ȘTEFAN LIICEANU

 

Trei povești cu tâlc, de o frumusețe rafinată și o simplitate cristalină, ne deschid o poartă către fascinanta Asie. Citindu-le, vom descoperi o sursă de înțelepciune la care vom putea reveni iar și iar, vom cădea pe gânduri sau vom râde împreună cu personajele care ne oferă iscusite lecții de viață: vom învăța de la cocorul serii să prețuim darurile carenise fac, de la tigrulnerecunoscător să apreciembunătatea carenise arată,iar de la câine și pisică săne înțelegem cu cei care ne stau alături.

Farmecul sofisticat al poveștilor e sporit, pagină după pagină, de ilustrații superbe, care prind în culorile lor esența unei lumi fără seamăn.

Despre Ștefan Liiceanu (ed.)
ȘTEFAN LIICEANU a trăit în Japonia aproape 20 de ani. Pe lângă studiile de limbă japoneză și de economie, a absolvit la University of Tokyo un master, cu specializare în budism și istorie culturală niponă. E în continuare îndrăgostit de Japonia, de literatura ei, de pictogramele kanji (cu care îi place să transcrie texte vechi), dar și de ceramica Kutani, pisicile Maneki, păpușile Kokeshi, chimonourile de mătase, așa că, din dorinţa de a aduce în România câte ceva din produsele uneia dintre cele mai rafinate civilizaţii, a iniţiat în cadrul Grupului Humanitas proiectul magazinelor Takumi (www.takumi.ro).
Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Tigrul nerecunoscător
  • Subtitlu: Povești asiatice alese și traduse de Ștefan Liiceanu
  • An apariție: 2020
  • Ediție: I
  • Pagini: 48
  • Format: 17x24 cm
  • ISBN: 978-973-50-6967-4
  • Colecție: Humanitas Junior
  • Domeniu: 6+ ani, povești/mitologie
  • Autor: Ștefan Liiceanu (ed.)
  • Ilustraţii: Ana Alfianu

Noi apariții

Author Spotlight

Cristian Presură

pagina autorului

În prezent este cercetător la compania Philips, Olanda. S-a specializat în domeniul senzorilor medicali. Împreună cu echipa sa, a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici.

Evenimente

Humanitas Junior pe Social Media

contact