Închide Close

Humanitas Junior

Ana Alfianu, Tue, uriașul de gheață

Din categoriile 6–9 ani, povești/mitologie

În colecția 0

O poveste frumoasă și emoţionantă despre ispita de a te îndepărta de ceilalţi, căreia îi cădem, la răstimpuri, pradă cu toţii. Miranda, o fată singuratică de pe fabuloasa insulă Rós, e tentată să se refugieze în bogata-i lume interioară, dar descoperă că singurătate fericită nu există și că în viaţă ai nevoie de prieteni. De prieteni care să te facă să râzi.

 

„Dacă aţi citit vreodată basmul despre Inimă-Rece, știţi deja că nu toate inimile sunt la fel. În cartea aceasta veţi da însă peste un gheţar în care bate o inimă caldă și peste un tâmplar în a cărui inimă crește un ghimpe. (Cine n-a avut măcar o dată un ghimpe în inimă? Imposibil! Despre asta e vorba!) Apoi mai e Miranda, care nu îmbătrânește (cum nici noi, cititorii de povești), și un fel de duh rău, Zarar Zimrig, pe care aţi face bine să nu-l întâlniţi niciodată, deși asta e greu de crezut. Așa că e mai bine să fiţi preveniţi: trebuie să-i spuneţi nu. Toţi au loc pe gheţarul Tue, care seamănă bine cu orice tărâm (de basm) locuit.  După ce citiţi cartea, vă rog să nu uitaţi două lucruri. Primul: frica îţi trece dacă râzi. Al doilea: când ţi-e foarte dor de un prieten, trebuie să te gândești tare, tare la el și poate o să-ţi bată la ușă.“ — IOANA PÂRVULESCU

Despre Ana Alfianu

ANA ALFIANU s-a născut în 1979 la Brașov și a urmat cursurile liceului de artă din localitate. A absolvit Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, cu o licență în arte plastice și decorative, specializarea conservare–restaurare, și a lucrat vreme de câțiva ani ca restaurator și grafician la Muzeul Județean din Târgu Mureș. Între 2006 și 2007 a urmat cursuri de teatru, film și artă în Statele Unite. A debutat la Humanitas Junior, în 2017, cu volumul Val și Cetatea Sufletelor, pe care l-a scris și ilustrat. În 2019, cartea a fost pusă în scenă la Centrul Național al Dansului de coregrafa Vava Ș”tefănescu. Ana Alfianu a ilustrat, între altele, Ina și Ariciul Pit: Aventuri în aparatul de fotografiat al bunicului, vol. 1 și 2, de Radu Ț˜uculescu (Corint, 2017, 2018), 1001 de nopți: Basme arabe istorisite de Eusebiu Camilar, vol. 1 și 2 (Humanitas Junior, 2019, 2020), Băiatul care nu credea în Moș Crăciun de Liana Alexandru (Humanitas Junior, 2019), O călătorie prin univers: Astrofizica povestită de Cristian Presură (Humanitas Junior, 2019) și Tigrul nerecunoscător, povești asiatice alese și traduse de Ș”tefan Liiceanu (Humanitas Junior, 2020).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Tue, uriașul de gheață
  • An apariție: 2020
  • Ediție: I
  • Pagini: 56
  • Format: 15x18,5 cm
  • ISBN: 978-973-50-6930-8
  • Domeniu: 6–9 ani, povești/mitologie
  • Autor: Ana Alfianu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucy Hawking

pagina autorului

LUCY HAWKING este scriitoare şi încearcă, cu ajutorul poveştilor, să le treazească cititorilor ei interesul pentru ştiinţă. Împreună cu tatăl ei, Stephen Hawking, a creat seria George care este bestseller internaţional, fiind tradusă în peste 40 de limbi.

Evenimente

Humanitas Junior pe Social Media

contact